Actualitate

Sondaj CURS: 21% dintre alegători consideră veniturile principala problemă ce ar trebui abordată cu prioritate de Guvern

Foto: iStock

Veniturile sunt considerate principala problemă care ar trebui abordată cu prioritate de Guvern, 21% dintre alegători indicând acest lucru, potrivit unui sondaj CURS dat publicităţii duminică.

Întrebaţi care sunt principalele probleme ale ţării care ar trebui abordate cu prioritate de Guvern, 21% dintre cei chestionaţi au indicat veniturile (pensii, salarii), nivelul de trai, 10% – sănătatea, spitalele, 10% – corupţia, hoţia, pensiile speciale, 10% – inflaţia, preţurile, 9% – economia, industria, 8% – locuri de muncă, 6% – educaţia, 4% – drumuri, infrastructură, autostrăzi, 3% – siguranţa cetăţeanului, drogurile, 3% – războiul, apărarea, 2% – clasa politică, conducerea, 1% – agricultura, 5% – altele, iar 8% nu ştiu sau nu au răspuns.

Despre direcţia în care se îndreaptă localitatea în care trăiesc, 47% dintre respondenţi au afirmat că mai degrabă într-o direcţie bună, 46% – într-o direcţie mai greşită, iar 7% nu ştiu sau nu au răspuns.

În ceea ce priveşte alegerile locale care vor avea loc pe 9 iunie, 35% dintre respondenţi au indicat că ar vota PSD, 21% – PNL, 13% – AUR, 13% – Alianţa Dreapta Unită (USR+Forţa Dreptei+PMP), 5% – UDMR, 4% – SOS, 4% – PUSL, iar 5% – altul.

Conform cercetării, la alegerile europarlamentare care vor avea loc tot pe 9 iunie, 53% dintre cei chestionaţi au răspuns că ar vota Alianţa PSD-PNL, 14% – Alianţa Dreapta Unită, 14% – AUR, 5% – SOS, 5% – UDMR, 4% – PUSL, 5% – altul.

Respondenţii au fost chestionaţi şi dacă ştiau că România a câştigat arbitrajul internaţional cu Gabriel Resources în cazul Roşia Montana, 65% dintre aceştia au indicat că ştiau, 28% că nu ştiau, iar 7% nu ştiu sau nu au răspuns. În ceea ce priveşte meritul cel mai mare pentru această victorie, dintre cei care au răspuns că ştiau de decizie, 42% dintre cei chestionaţi au indicat avocaţii şi experţii care au lucrat la acest caz, 10% – protestatarii, cei care au ieşit în stradă, 9% – Guvernul actual, 5% – Ministrul de Externe, 4% – nimeni, a fost un noroc, 4% – noi toţi, 3% – Guvernul Cioloş, 23% – nu ştiu sau nu au răspuns.

Sondajul a fost realizat la nivel naţional în perioada 19-28 martie pe un eşantion de 1.067 de respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat prin interviu „faţă-în-faţă”, la domiciliul respondenţilor, iar validarea eşantionului pe baza ultimelor date furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai recente știri

To Top