Miniștrii de Finanțe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) au discutat luni despre o posibilă utilizare a rezervelor strategice de petrol pentru a ajuta la stabilizarea pieței, în contextul în care cotațiile țițeiului au crescut vertiginos din cauza războiului din Orientul Mijlociu, dar nu au luat deocamdată nicio decizie, transmite AFP.
‘Vom urmări îndeaproape situația, suntem pregătiți să luăm toate măsurile necesare, inclusiv accesarea rezervelor strategice de petrol, pentru a stabiliza piața, dar nu am ajuns încă acolo’, a declarat ministrul francez al Finanțelor, Roland Lescure, la finalul reuniunii.
O astfel de măsură, dacă se va dovedi necesară, poate fi eficientă doar dacă este implementată într-un mod coordonat, a explicat Roland Lescure de la Bruxelles, unde participă la o reuniune a Eurogrupului.
În drum spre Cipru, luni dimineața, președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că ‘utilizarea rezervelor strategice este o opțiune luată în considerare’. ‘Este analizată o coordonare între șefii de stat și de guvern din G7 în această săptămână pe tema energiei’, a adăugat președintele Franței.
Macron a anunțat, de asemenea, că o reuniune a miniștrilor Energiei va avea loc marți, în marja summitului nuclear, care va reuni aproximativ 60 de țări la Paris.
Franța, țara care în prezent deține președinția G7, a cerut organizarea unei reuniuni a miniștrilor de Finanțe și guvernatorilor băncilor centrale din țările G7 (Statele Unite, Japonia, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia), în format de videoconferință, luni, la ora 13:30 (12:30 GMT), pentru a ‘evalua situația din Golf’.
Acțiuni coordonate de scoatere de petrol din rezervele strategice au fost efectuate doar de cinci ori până acum, de două ori ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina în 2022. Înainte de aceasta, rezervele strategice au fost accesate în urma întreruperilor de aprovizionare din Libia, a uraganului Katrina și în timpul primului Război din Golf.
Luni, cotația țițeiului Brent a crescut până la aproape 120 de dolari pe baril, de la aproximativ 72 de dolari înainte de război, deoarece închiderea Strâmtorii Ormuz a blocat în mare măsură exporturile producătorilor de petrol din Golful Persic. Mai multe companii importante care se ocupă cu extracția petrolului, inclusiv Emiratele Arabe Unite și Irak, au fost deja forțate să reducă producția din cauza lipsei de spații de stocare, în timp ce Arabia Saudită se grăbește să își redirecționeze exporturile prin Marea Roșie.
Consumatorii din întreaga lume resimt deja impactul perturbărilor din Orientul Mijlociu, în condițiile în care au apărut cozi la benzinării și a crescut prețul biletelor de avion. Multe rafinării asiatice, care depind de petrolul din Orientul Mijlociu, au fost nevoite să reducă activitatea, deoarece se luptă să găsească surse alternative de aprovizionare.