Actualitate

Vânzările cu amănuntul au scăzut în UE în luna februarie, dar au crescut în România

comert supermarket

Vânzările cu amănuntul au scăzut ușor în zona euro și Uniunea Europeană în luna februarie, însă România se numără printre statele unde vânzările cu amănuntul au crescut de la o lună la alta, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Conform oficiului european, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,2% în zona euro și cu 0,3% în Uniunea Europeană, în luna februarie 2026 comparativ cu luna ianuarie 2026. Cu toate acestea, țările membre cu cele mai importante creșteri ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Malta (2%), Bulgaria (1%), Cipru și Portugalia (ambele cu 0,8%), Irlanda (0,5%), Ungaria (0,3%) și România (0,2%).

În schimb, în ritm anual, vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,7% în zona euro și Uniunea Europeană. În acest caz, România a avut cel mai important declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, cu o scădere de 6,8%.

Conform datelor publicate anterior de INS, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna februarie 2026, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, pe ansamblu, cu 0,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-1,2%) și la vânzările de produse nealimentare (-0,9%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au crescut cu 0,6%.

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna februarie 2026, comparativ cu luna precedentă, cu 0,2%, datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+1,2%) și la vânzările de produse nealimentare (+0,1%). Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,4% .

De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna februarie 2026, comparativ cu luna februarie 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 6,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-10,3%), vânzările de produse nealimentare (-10,1%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,5%).

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna februarie 2026, comparativ cu luna februarie 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 6,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-9,4%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-4,3%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,8%).

Cele mai recente știri

To Top