Actualitate

ANCMMR: Unele magazine mici nu trec ambalajele pe sistemul SGR să nu-şi piardă clienţii

Unii comercianţi mici au creat o zonă gri pe lanţul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), în condiţiile în care nu trec ambalajele pe SGR ca să nu-şi piardă clienţii şi dau din buzunar banii către client pe ambalaje, iar clientul le duce la Metro sau la Selgros, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), la o conferinţă de specialitate.

„Am spus-o şi domnului prim-ministru şi am rugat să nu se ia măsuri în sensul acesta. Unele magazine mici nu vor să-şi piardă clienţii, nu trec ambalajele pe sistemul SGR, pur şi simplu dau din buzunar banii către client. Clientul e foarte mulţumit, a luat ambalajele şi s-a dus la Metro sau la Selgros sau într-o reţea mare de magazine, le-a băgat la automat şi şi-a recuperat banii sau un voucher cu care cumpără marfă. E o zonă gri, un shortcut al lanţului. N-ar trebui să dăm cu biciul pentru că s-a întâmplat fenomenul pe care îl ţintim, adică recipientul a ajuns la RetuRO. Până când se cristalizează lucrurile, nu stricăm ce merge. Cu timpul, probabil vor fi controale, vor pune lucrurile la punct”, a menţionat Feliciu Paraschiv, la dezbaterea „CLCC: Hora reciclării a început împiedicat!”.

Pe de altă parte, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, a subliniat că este foarte important să se reuşească „mobilizarea micilor comercianţi”, astfel încât să semneze contractul şi să devină funcţionali în interiorul sistemului.

„Există un grad bun de înrolare a acestora, însă doar jumătate dintre cei care s-au înregistrat în cursul procesului de înregistrare, disponibil la începutul anului trecut, au făcut şi pasul semnării contractului şi sunt deja funcţionali, parte din sistem. Tranziţia către acest moment trebuie făcută cât mai repede. Am avut discuţii legate de acţiunile de comunicare şi informare suplimentare pe care le va face RetuRO direct către comercianţii care s-au înregistrat în platformă, pentru a-i ajuta dacă sunt probleme tehnice, să finalizeze paşii tehnici până la momentul în care sunt complet înregistraţi şi pot să primească ambalaje SGR returnate de populaţie”, a adăugat Leferman.

Ea a precizat că aceşti comercianţi nu vor mai putea să primească ambalaj cu marca SGR dacă nu sunt înregistraţi în sistem.

„Noi ne uităm inclusiv la un risc de blocaj comercial în piaţă în momentul în care produsele care fac parte din stocurile vechi nu au ambalajul SGR, se epuizează”, a mai spus directorul general al Asociaţiei Berarii României.

În opinia sa, acestea sunt mai degrabă tranzacţionate pe canalul comerţului tradiţional, dar dacă nu se încheie procesul de înregistrare a micilor comercianţi în platformă va fi o problemă de comercializare a stocurilor noi cu marca SGR, care vor fi din ce în ce mai prezentate în piaţă, începând cu luna aprilie.

Cele mai recente știri

To Top