Actualitate

UE urmează să anunţe tarifele vamale pentru vehiculele electrice din China

Comisia Europeană este aşteptată să dezvăluie săptămâna aceasta care sunt tarifele vamale suplimentare pe care intenţionează să le impună pentru vehiculele electrice din China, din cauza a ceea ce numeşte subvenţii de stat excesive, o decizie care cel mai probabil va declanşa represalii din partea Beijingului, transmite Reuters.

La aproape o lună după ce Washingtonul a mărit de patru ori tarifele pentru vehiculele electrice din China, până la 100%, Bruxelles-ul ar urma să anunţe tarife mult mai mici pentru importurile de automobile electrice produse de constructori chinezi precum BYD şi Geely dar şi pentru constructorii occidentali, cum este Tesla, care exportă în Europa automobilele asamblate în China.

Decizia Bruxelles-ului vine într-un moment în care constructorii auto europeni se luptă cu un val de automobile electrice ieftine oferite de rivalii chinezi.

Cu toate acestea, există un sprijin foarte mic pentru planurile Comisiei din partea industriei auto europene. Constructorii auto germani, care sunt puternic dependenţi de vânzările de pe piaţa din China, se tem de represaliile Beijingului, iar firmele auto europene importă propriile lor vehicule produse în China.

Totuşi, preşedinta Comisia Europene, Ursula von der Leyen, a spus în repetate rânduri că Europa trebuie să acţioneze pentru a împiedica China să inunde piaţa blocului comunitar cu automobile electrice subvenţionate.

„Dacă va fi provocată, reacţia şi repercusiunile ar putea duce la un război comercial care ar fi devastator pentru o regiune care este încă puternic dependentă de lanţurile de aprovizionare dominate de China pentru a-şi atinge obiectivele climatice ambiţioase”, spune Will Roberts, director de cercetare pe sectorul auto la Rho Motion.

Analiştii se aşteaptă ca tarifele suplimentare ce urmează a fi anunţate de Comisia Europeană să se situeze între 10% şi 25%. Fiecare 10% suplimentar care să se adauge tarifului actual de 10% ar costa importatorii UE de automobile electrice chineze aproximativ un miliard de dolari, pe baza datelor comerciale din 2023, o altă lovitură pentru un sector care se confruntă cu o încetinire a cererii şi diminuarea preţurilor acasă.

Costurile vor creşte în acest an pe măsură ce producătorii chinezi de automobile electrice îşi vor majora exporturile spre Europa.

Importurile de automobile electrice asamblate în China au fost dominate de producători auto occidentali precum Tesla, Dacia, subsidiară Renault, şi BMW, dar cu toate acestea Comisia Europeană susţine că ponderea mărcile chineze în automobilele electrice vândute în UE a crescut până la 8%, de la mai puţin de 1% în 2019, şi ar putea ajunge la 15% în 2025. Potrivit Executivului comunitar, preţurile automobilelor electrice chineze sunt, în mod tipic, cu 20% sub cele produse în UE.

Mai mulţi directori de top de la BMW, Mercedes şi Volkswagen au lansat un avertisment cu privire la impunerea de tarife vamale suplimentare pentru vehiculele din China, unde HSBC estimează că producătorii auto germani generează 20-23% din profiturile lor globale.

În rândul guvernelor europene, Franţa spune că Europa trebuie să se protejeze de producţia subvenţionată chineză, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz spune că el nu este covins că ar fi nevoie de tarife suplimentare.

Între timp piaţa evoluează, pe măsură ce constructorii auto europeni se aliază cu rivalii chinezi pentru a aduce automobile electrice pe piaţă mai ieftin şi mai rapid. La rândul lor, constructorii chinezi de automobile electrice şi furnizorii lor încep să investească în producţia realizată în Europa, ceea ce le va permite să evite plata tarifelor.

O serie de directori de la constructorii auto tradiţionali din Europa au declarat recent pentru Reuters că tarifele vamale mai mari ar putea diminua sau elimina, temporar, avantajul pe partea de cost de care se bucură constructorii chinezi. Însă aceste tarife nu vor elimina realitatea că preţul de cost mai mic al automobilelor electrice Made in China îi va forţa pe producătorii europeni să ia măsuri. Directorul general de la Stellantis, Carlos Tavares, a avertizat că producătorii auto europeni nu au prea mult la dispoziţie pentru a-şi ajusta afacerile şi depind de eliminarea „procedurilor birocratice şi haosului în materie de reglementare pe care îl avem la noi acasă”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top