Actualitate

Ciolacu: Vom negocia cu noua Comisie Europeană un acord pe şapte ani pentru reintrarea în ţinta de deficit de 3%

Foto: iStock

România va negocia cu noua Comisie Europeană un acord pe şapte ani pentru reintrarea în ţinta de deficit de 3%, a declarat, marţi, premierul Marcel Ciolacu, care a susţinut că ţara noastră se află într-o perioadă de dezvoltare „accelerată” şi este foarte important ca investiţiile să continue.

„Nu suntem singurul stat care trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată. Şi, din punctul meu de vedere, este perioada cea mai importantă pentru România până finalizăm exerciţiul financiar actual şi PNRR-ul. Cu alte cuvinte, cred că vreo 2,65 din 3,06, parcă, suntem cu deficitul, sunt băgaţi direct vreo 58 de miliarde de lei (…) în investiţii. Sunt nişte detalii pe care o să le negociem împreună cu ministrul Finanţelor, cu noua Comisie, cu noii comisari. Ce pot să vă spun este, de exemplu, că Banca Mondială ne-a acordat un împrumut pentru acoperirea deficitului. Presupun că Banca Mondială a văzut ritmul de dezvoltare a României şi nu a considerat un risc pentru un plasament în România”, a afirmat Ciolacu, întrebat ce măsuri de reducere a cheltuielilor au fost discutate luni de coaliţie în vederea reducerii deficitului bugetar.

Potrivit acestuia, Guvernul trebuie lăsat să negocieze cu Comisia Europeană legat de deficitul bugetar.

„Trebuie să ne hotărâm, vreţi să intrăm în logica în care, în două luni, dacă vreţi, eu opresc orice investiţie şi avem deficit 3%? Nu am o problemă. Cu toate cheltuielile care s-au mărit la salarii şi ştiţi bine că cheltuielile la salarii s-au mărit anul trecut la învăţământ şi la sănătate, după o criză socială şi după cea mai mare grevă din sistemul de învăţământ. (…) Va fi o negociere la ECOFIN, din punctul meu de vedere, vom încerca să avem în şapte ani acordul de reintrare în… Repet, prefer să mă întrebaţi zilnic asupra deficitului şi să continui investiţiile. Eu investiţiile din România nu le opresc. (…) Lăsaţi-ne să negociem cu Comisia. Lucrurile acestea nu se negociază public”, a evidenţiat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că şi alte state europene au de gestionat problema deficitului bugetar excesiv.

„Acelaşi lucru, de exemplu, stăteam de vorbă cu Pedro Sanchez (premierul spaniol), spuneam: domnule, m-am apropiat de 50% datoria publică. Mi-a zis: Marcel, eu am 110 şi n-am de ieri. În aceeaşi perioadă au trecut Portugalia, Spania, Italia. (…) Am primit finanţare de la Banca Mondială, am primit finanţare de la Statele Unite ale Americii două miliarde, văd că se poate, cu 3%. Eu văd că se poate, da?”, a completat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a menţionat că PSD a lăsat guvernarea cu 37% datoria publică şi cu un deficit sub 3%. „Am preluat cu un deficit de 6,8, în cea mai mare dezvoltare a României, fiind aceste proiecte europene suprapuse. Cu adevărat, şi eu, şi dumneavoastră încă mai cercetăm şi aştept de la analişti să aflu pe ce s-au dus 200 de miliarde împrumutaţi, adevărat, după pandemie, unde se regăsesc ei în economia din România, în infrastructura din România? Eu văd că în acest moment în infrastructura rutieră sunt miliarde de euro. Vreo 750 de km de autostradă şi drum expres în acest moment în lucru, nu poveşti. Văd că avem cele mai mari investiţii în energie, de miliarde de euro, atât public, cât şi privat, atât companiile unde statul român e majoritar, cât şi în zona privată. N-am mai auzit până acum”, a adăugat premierul.

El a mai punctat că în discuţiile care au avut loc în şedinţa coaliţiei de luni s-a convenit că TVA-ul nu va fi mărit.

„Cu adevărat, am avut discuţii ieri în coaliţie foarte clare că nu vom mări TVA-ul. Această discuţie am avut-o. Până în 1 septembrie, domnul ministru îşi face planul cu tehnicul de la minister. E normal că în această perioadă domnul ministru al Finanţelor discută cu tehnicul de la Comisie”, a explicat Ciolacu.

Prim-ministrul a participat, marţi, la Forumul de afaceri organizat, la Palatul Parlamentului, cu prilejul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climat.

Cele mai recente știri

To Top