Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că România a finalizat prevederile incluse în Componentei 16 a Planului Național de Redresare și Reziliență, capitolul RePowerEU, cu un buget total de 3,04 miliarde de euro din care 1,39 miliarde de euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, 43 milioane de euro sunt aferente rezervei de ajustare la Brexit și 1,6 miliarde de euro reprezintă contribuția financiară rambursabilă. Noul Capitol RePowerEU al PNRR vizează creșterea rezilienței și a independenței energetice a României prin creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile, decarbonizarea sectorului rezidențial și a industriei, dezvoltarea și digitalizarea capacităților de transport și calificarea resurselor umane pentru sectorul de energie regenerabilă.
„Am finalizat pregătirea unei etape importante în parcursul României către independența energetică, privind includerea în Planul de Redresare și Reziliență a capitolului RePowerEU, prin care sunt finanțate investiții în energie verde, dar și în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, inclusiv digitalizare și smart metering, care vor conduce atât la reducerea consumului propriu tehnologic, cât și la beneficii pentru consumatorii finali. Propunerile formulate, transmise deja Comisiei Europene, sunt rezultatul a două tipuri de consultări: cele tehnice, purtate la nivel interministerial și interinstituțional și cele publice, în conformitate cu legislația națională în vigoare și cu recomandările Comisiei privind transparența decizională. În acest moment, documentul parcurge procesul de analiză și definitivare împreună cu reprezentanții Comisiei Europene”, a declarat ministrul Adrian Câciu.
Circa 1,8 miliarde de euro investiți direct în producția de energie regenerabilă propuse în noul capitol REPowerEU urmăresc următoarele obiective specifice:
• Îmbunătățirea până la finele anului 2024 a cadrului legal aferent utilizării terenurilor agricole neproductive pentru producția de energie electrică, precum și îmbunătățirea cadrului legal privind funcționarea prosumatorilor și a comunităților de energie;
• Creșterea până în anul 2026 a capacității de producție de energie electrică regenerabilă cu aproximativ 2000 MW preponderent din sursă fotovoltaică și a gradului de specializare în acest domeniu al resurselor umane;
• Creșterea până în anul 2026 a eficienței energetice în cadrul clădirilor rezidențiale, publice și industriale precum și a echipementelor mari consumatoare de energie pentru a se obține economii de consum anuale în cuantum de cel puțin 10%;
• Testarea până în 2026 la nivelul regiunilor României a unui nou concept de autonomie energetică bazat pe surse regenerabile, inclusiv biomasă sustenabilă/ecologică locală;
• Întărirea până în anul 2026 a capacității transportatorului național de energie și a distribuitorilor regionali/locali de energie electrică de oferi servicii către utilizatori.
În acest sens, Componenta 16 a PNRR include 2 reforme și 8 investiții:
• Crearea cadrului legal pentru utilizarea terenurilor neproductive/degradate proprietatea statului/UAT în scopul producției de energie verde, inclusiv crearea registrului unic național al terenurilor neproductive – alocare: 13.500.000 euro (reformă);
• Îmbunătățirea cadrului legislativ pentru prosumatori și comunități energetice – alocare: 1.500.000 euro (reformă);
• Formarea profesională a resursei umane în domeniile producerii, stocării, transportului și distribuției de energie verde – alocare: 13.000.000 euro;
• Creșterea eficienței energetice și a producției de energie verde – alocare: 1,33 mld euro;
• Utilizarea clădirilor rezidențiale pentru accelerarea implementării energiei din surse regenerabile – Acordarea de vouchere pentru stimularea instalării panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice – alocare: 440.903.220 euro;
• Sate Autonome Energetic – alocare: 200.000.000 euro;
• Transfer I1 – C6 – Capacități de producție de energie electrică din surse regenerabilă – alocare: 460.000.000 euro;
• Digitalizarea, eficientizarea și modernizarea rețelei naționale de transport a energiei electrice – alocare: 71.488.000 euro;
• Programul Național „Casa eficientă energetic” – alocare: 370.000.000 euro; • Schemă de finanțare întărirea rețelelor de distribuție electrică – alocare: 140.000.000 euro.
Potrivit comunicatului transmis de Investițiilor și Proiectelor Europene Europene, capitolul RePowerEU este supus negocierii cu Comisia Europeană urmând ca reformele și investițiile cuprinse în forma finală să fie implementate în mare parte prin apeluri de proiecte. Ghidurile solicitantului vor fi elaborate prin consultarea celor interesați, în special a beneficiarilor vizați de investiții, iar pentru derularea apelurilor de proiecte va fi utilizată platforma informatică dezvoltată pentru implementarea PNRR.