Actualitate

Ce își doresc femeile de 8 Martie? „Se poate remarca o modificare a percepţiei asupra cadourilor”

Un procent redus de femei (16%) se aşteaptă să primească cadou din partea angajatorului cu ocazia zilei de 8 Martie, iar la modul ideal acestea şi-ar dori tichete/carduri-cadou, vouchere (79%) sau o zi liberă (55%), potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Totodată, femeile consideră în mai mare măsură cadourile alimentare ca fiind potrivite (47% versus 28% bărbaţi), aspect ce poate indica faptul că bărbaţii percep că femeile au aşteptări mai ridicate decât un cadou simbolic sau ataşat tradiţiei cu ocazia zilei de 8 Martie, precizează autorii cercetării.

Conform rezultatelor studiului, 9 din 10 români declară că obişnuiesc să serbeze Ziua Internaţională a Femeii, alegerea unui cadou potrivit reprezentând o oportunitate de manifestare a aprecierii faţă de femei.

Chiar dacă alegerea unui dar potrivit poate fi o provocare, tradiţia se menţine şi în acest an, majoritatea românilor considerând că florile sunt cel mai potrivit cadou pentru a fi oferit/primit cu ocazia Zilei Femeii (83%). În topul celor mai potrivite cadouri se mai regăsesc cosmeticele (68%) şi accesoriile/bijuteriile (68%).

„Se poate remarca şi o modificare a percepţiei asupra cadourilor consacrate de 8 Martie, doar un procent de 38% dintre români considerând potrivite cadourile alimentare (dulciuri, cafea etc.). Femeile consideră în mai mare măsură cadourile alimentare ca fiind potrivite (47% vs. 28% bărbaţi), aspect ce poate indica faptul că bărbaţii percep că femeile au aşteptări mai ridicate decât un cadou simbolic sau ataşat tradiţiei cu ocazia zilei de 8 Martie. Doar 16% dintre femei se aşteaptă să primească cadou din partea angajatorului, iar la modul ideal acestea şi-ar dori tichete/ card cadou, vouchere (79%) sau zi liberă de 8 Martie (55%)”, se precizează în comunicatul companiei de cercetare.

De 8 Martie, femeile se aşteaptă să primească cadouri din partea partenerului de viaţă (77%), copiilor (46%) sau a altor membri ai familiei (29%). Totodată, 23% se aşteaptă să primească cadouri din partea prietenilor sau a cunoştinţelor, iar 22% din partea colegilor de serviciu.

În funcţie de segmentele de vârstă, femeile între 45 şi 55 ani (60%) şi cele peste 55 ani (68%) aşteaptă în mai mare măsură cadouri din partea copiilor. Din partea partenerului de viaţă, doamnele şi domnişoarele şi-ar dori să primească flori (77%), cosmetice/parfumuri (44%) sau accesorii/bijuterii (42%).

Ca tendinţă, reprezentantele Generaţiei Z (18-24 ani) îşi doresc, cu preponderenţă, să primească articole vestimentare/încălţăminte (41% vs. 23% total eşantion).

Cei mai mulţi dintre bărbaţi se pregătesc să ofere cadouri partenerei de viaţă (81%) şi mamei (54%) şi intenţionează să aloce un buget similar 268 de lei partenerelor de viaţă şi 257 de lei mamelor.Totodată, aproape o treime (32%) dintre bărbaţi menţionează fiicele, în special cei cu vârste peste 55 ani (40%), în timp ce doar 19% intenţionează să ofere cadouri colegelor de serviciu, în mai mare măsură cei cu vârste între 35 şi 55 ani (24%).

Majoritatea bărbaţilor anticipează că vor aloca un buget similar (60%) sau chiar mai mare (30%), în comparaţie cu cel din anul precedent.

„58% dintre români declară că band-urile care vin în întâmpinarea clienţilor cu diferite promoţii şi oferte cu ocazia lunii femei îi determină să achiziţioneze produsul sau serviciul respectiv. Pe de altă parte, 37% declară că astfel de promoţii nu le-ar influenţa decizia de achiziţie, atitudine regăsită în special în rândul bărbaţilor (40% vs. 34% femei) . De asemenea, campaniile şi promoţiile cu ocazia zilei de 8 Martie au un impact pozitiv asupra imaginii brand-urilor, 70% dintre respondenţi menţionând ca rezultat îmbunăţăţirea imaginii brand-urilor, în mai mare măsură în cazul femeilor (76% vs. 65% bărbaţi) şi a tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 ani (85%)”, se mai precizează în studiul citat.

Cercetarea s-a desfăşurat online, în perioada 23 – 28 februarie 2024, pe un eşantion de 1.004 respondenţi, la o eroare maximă de eşantionare este +/-3,1% şi un nivel de încredere de 95%.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top