Actualitate

Precup: Peste 50% din piața de capital din România este generată de companiile de stat

Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori București, pentru că, astăzi, peste 50% din piața de capital este generată de companiile de stat, a afirmat, luni, Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului și președinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat.

Acesta a participat la evenimentul de lansare a cărții BVB Arena: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes, care va marca încheierea ediției curente a programului BVB Arena. În același timp, începe o nouă ediție, BVB Arena 2025, cu cea dintâi etapă, de nominalizare a companiilor.

‘Mă bucur foarte tare să mă aflu la a șaptea ediție a cărții. Astăzi încheiem ciclul pentru 2024. Abia aștept să văd ce se întâmplă în 2025 Arena – și este foarte inspirat numele pe care l-ați ales. Arena este despre performanță, despre transparență, guvernanță corporativă. De curând, participam la o discuție (…) și concluzia era că avem investitori, avem bani, fonduri de pensii interesate să vină spre piața de capital. Ceea ce ne lipsește sunt oportunitățile. Astăzi, uitându-mă cu atenție la cea de-a șaptea ediție, am văzut câte companii mari și interesante avem și potențial candidați pentru Bursa de Valori și îmi doresc să văd mai mulți candidați pe Bursa de Valori București, pentru că rețineți ce vă spun: avem nevoie de o reprezentativitate mai mare a sectoarelor de activitate în cadrul Bursei de Valori București. Astăzi, după cum bine știți, îndrăznesc să spun că Guvernul României și-a făcut într-un fel treaba, pentru că peste 50% din piața de capital este generată de companiile de stat. Prin acest clasament, prin această carte se arată că există candidați, putem să avem companii care să concureze celor de stat, care să atragă capital înspre Bursa de Valori București’, a afirmat Precup.

Acesta a făcut referire și la titlurile de stat Fidelis, care au dat posibilitatea unor persoane să investească pe piața de capital din România, pentru ca mai târziu să se îndrepte spre acțiuni sau alt tip de investiții financiare.

‘Avem, de asemenea, titlurile de stat Fidelis, unde statul încă o dată a jucat un rol extrem de important, pentru că mii de investitori de retail au participat, care în mod normal poate nu ar fi venit pentru prima dată pe piața de capital dacă nu ar fi fost oportunitatea aceasta de a investi în titlurile Fidelis. Și iată că prin aceste emisiuni de obligațiuni la nivel guvernamental am dat oportunitatea unor oameni să vină să investească pe piața de capital și care la un moment dat să se întoarcă spre acțiuni, înspre alt tip de investiții, înspre companii. Îmi aduc aminte, când am acceptat provocarea de a deveni secretar de stat prima dată la Ministerul Finanțelor, mama mi-a zis ce fel de om vreau să fiu. Și am întrebat ‘Ok, ce înseamnă asta?’ ‘Să fii lider sau conducător?’. Și am întrebat-o care este diferența. A fi lider înseamnă a te gândi la următoarele generații, conducător în administrația centrală la următoarele alegeri. În această carte am văzut foarte mulți antreprenori care se gândesc mai mult la următoarele alegeri decât la următorul exercițiu financiar și cred că despre acești antreprenori este vorba și sper să vă văd și în arena Bursei de Valori București, pe piața de capital’, le-a transmis secretarul de stat reprezentanților companiilor aflați la eveniment.

Cele mai recente știri

To Top