Energie

Romgaz a înregistrat în 2023 un profit net preliminat de 2,81 miliarde lei

Romgaz a încheiat anul 2023 cu un profit net preliminat de 2,81 miliarde lei, în creştere cu 10,42% comparativ cu anul anterior, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2023 a fost de 4,789 miliarde de metri cubi, cu 147,4 milioane mc mai mică decât producţia realizată în anul anterior (minus 2,99%).

Veniturile totale sunt mai mici cu 4,295 miliarde lei, înregistrând o scădere de 31,45%, ca urmare a diminuării cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale (7,767 miliarde milioane lei în 2023 faţă de 11,307 miliarde lei în anul anterior). Un efect important în diminuarea cu 31,31% a cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale l-a avut obligaţia impusă de OUG nr. 27/2022 prin care Romgaz a vândut cea mai mare parte a producţiei la preţ reglementat de 150 lei/MWh (86,43% din livrări).

Cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a înregistrat, de asemenea, o diminuare (406,98 milioane lei în 2023 faţă de 1,33 miliarde lei în anul anterior). Începând cu anul 2023, Romgaz a vândut aproape toată energia electrică produsă la preţul de 450 lei/MWh, conform prevederilor OUG nr. 27/2022.

Cifra de afaceri aferentă serviciilor de înmagazinare a înregistrat o majorare cu 17,66% (552,19 milioane lei în 2023, faţă de 469,33 milioane lei în 2022), în principal datorită creşterii capacităţii rezervate de clienţi pentru înmagazinarea gazelor naturale.

Cheltuielile totale au scăzut cu 54,77% faţă de anul trecut în principal datorită diminuării impozitului pe veniturile suplimentare aferente gazelor naturale (minus 4,014 miliarde lei) şi a cheltuielilor cu redevenţa (minus 1,039 miliarde lei). În anul anterior, Grupul a înregistrat cheltuieli de 403,80 milioane lei cu impozitul pe veniturile suplimentare pentru energia electrică vândută, devenit ulterior contribuţie la fondul de tranziţie energetică.

„Având în vedere vânzarea energiei electrice la preţ de 450 lei/MWh în proporţie de peste 90%, această contribuţie este nesemnificativă în perioada analizată”, se menţionează în raportul transmis BVB.

Creşterea profitului brut consolidat cu 21,98% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2022 a fost anulată în mare parte de impozitul pe profit. Impozitul pe profit include contribuţia de solidaritate introdusă la finalul anului 2022 pentru anii 2022 – 2023. În 2023, cheltuiala cu această contribuţie a fost de 1,687 miliarde lei, în creştere cu 684,58 milioane lei faţă de anul anterior.

Profitul net preliminat pentru anul 2023 a fost de 2,81 miliarde lei, marjele realizate ale profitului net consolidat (31,24%), EBIT consolidat (54,41%) şi EBITDA (59,70%) fiind în creştere faţă de nivelurile înregistrate în anul 2022. Creşterile sunt datorate unui nivel mai redus al cheltuielilor cu redevenţa (600,52 milioane lei în 2023 faţă de 1,640 miliarde lei în 2022) şi al celor cu impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vânzare a gazelor naturale (889,80 milioane lei în 2023, faţă de 4,904 miliarde lei în 2022), ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 27/2022. Potrivit acestei ordonanţe, cantităţile de gaze naturale vândute la preţul de 150 lei/MWh sunt exceptate de la plata impozitului pe venitul suplimentar, iar redevenţa este calculată şi plătită la acest preţ, nu la cel de referinţă comunicat lunar de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Pentru 2023 Romgaz estimează o cifră de afaceri consolidată în valoare de 9 miliarde lei, comparativ cu 13,4 miliarde lei realizată în anul 2022. Scăderea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 31,31% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producţia Romgaz şi a celor achiziţionate în vederea revânzării, şi din scăderea veniturilor din vânzarea de energie electrică cu 69,41%.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top