România a primit de la Comisie Europeană o scrisoare de punere în întârziere, care nu reprezintă o condamnare sau sancţiune ci un apel de clarificare şi ajustare a legislaţiei naţionale, transmit reprezentanţii Ministerului Energiei.
„Procedura de infringement demarată de Comisia Europeană este într-o etapă incipientă, în care România a primit o scrisoare de punere în întârziere. Aceasta nu reprezintă o condamnare sau sancţiune, ci un apel la clarificare şi ajustare a legislaţiei naţionale pentru a fi conformă cu normele Uniunii Europene. România are două luni pentru a răspunde şi a furniza informaţii suplimentare sau pentru a propune soluţii care să corecteze problemele identificate. Dacă răspunsul nu este considerat satisfăcător, Comisia poate emite un aviz motivat, urmat eventual de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Procedura poate dura luni sau chiar ani, oferind astfel timp pentru a discuta şi implementa soluţii”, explică reprezentanţii ministerului într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, Ministerul Energiei are un dialog deschis cu Comisia Europeană şi este pregătit să colaboreze pentru a ajunge la o soluţie care să respecte directivele europene, dar şi să protejeze interesele cetăţenilor români, un argument esenţial fiind acela că măsurile luate de România au avut ca scop protejarea populaţiei şi asigurarea securităţii energetice într-un context dificil, generat de criza energetică europeană.
„Măsurile au fost aplicate pentru a preveni creşterea extremă a preţurilor la energie pentru consumatori, în special pentru gospodării şi instituţii publice esenţiale, şi pentru a menţine stabilitatea pieţei energetice interne. România a adoptat aceste măsuri ca un răspuns temporar pentru a gestiona impactul creşterii volatilităţii preţurilor la energie pe pieţele internaţionale şi pentru a asigura accesul la energie la preţuri accesibile pentru cetăţeni şi companii”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, România a luat act de solicitările Comisiei Europene în ceea ce priveşte cadrul legislativ actual aferent sistemului energetic românesc. Schema de compensare şi plafonare va rămâne în vigoare în forma actuală, aşa cum prevede legea, cel puţin până la 1 aprilie 2025, iar pentru perioada următoare, România se va consulta îndeaproape inclusiv cu specialiştii Comisiei Europene, astfel încât să poată fi asigurat un preţ cât mai accesibil şi competitiv la energie electrică şi gaze naturale pentru toţi românii şi mediul de afaceri.
„România colaborează cu Comisia Europeană pentru a găsi soluţii şi trebuie subliniat faptul că măsurile naţionale adoptate până acum au avut ca principal scop protejarea cetăţenilor şi a securităţii energetice naţionale într-un context de criză. Mesajul nostru este clar: dialog deschis şi adaptare la contextul european, dar şi de responsabilitate faţă de cetăţeni, în această iarnă, preţurile în facturi rămân plafonate. România va ridica în cadrul reuniunii Consiliului Energie din 15 octombrie problemele structurale de infrastructură care contribuie direct la creşterea preţurilor la energie în Europa de Sud-Est. Congestiile transfrontaliere şi capacitatea limitată de interconectare împiedică pieţele din regiune să beneficieze de stabilitatea preţurilor observată în alte părţi ale Uniunii Europene”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Reprezentanţii ministerului reiterează că măsurile adoptate au fost gândite ca o reacţie de urgenţă într-un context excepţional. România a acţionat conform unor mecanisme permise de legislaţia europeană în cazuri de criză, cum ar fi Regulamentul UE privind intervenţiile de urgenţă pe piaţa energiei electrice (Regulamentul 2022/1854), care permite statelor membre să intervină pentru a proteja cetăţenii în faţa preţurilor ridicate („într-adevăr unele dispoziţii din regulament au expirat deja anul trecut”).
„Pe măsură ce situaţia energetică se stabilizează, România va evalua şi ajusta măsurile astfel încât să respecte mai bine normele UE, dar fără a compromite protecţia populaţiei şi stabilitatea pieţei interne. Comisia consideră că măsurile implementate de România ar putea contraveni legislaţiei UE privind piaţa internă de energie electrică (Directiva 2019/944 şi Regulamentul 2019/943). Pentru a emite un aviz motivat sau a continua procedurile, Comisia trebuie să înţeleagă pe deplin toate implicaţiile acestor măsuri şi efectele reale asupra pieţei interne şi concurenţei, inclusiv în ceea ce priveşte traderii şi furnizorii de energie. Solicitarea de informaţii suplimentare reflectă dorinţa Comisiei de a clarifica toate detaliile înainte de a lua măsuri suplimentare în cadrul procedurii de infringement”, precizează aceştia.
Comisia Europeană a decis joi să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru limitarea libertăţii participanţilor la piaţă de a-şi stabili preţurile angro ale energiei electrice şi gazelor, precum şi a exporturilor de gaze, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Mai precis, România a introdus măsuri naţionale care impun anumitor producători de energie electrică să contribuie cu toate veniturile care depăşesc un anumit prag de preţ la un fond pentru tranziţia energetică şi obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producţia lor la preţuri fixe anumitor clienţi. Aceste măsuri naţionale sunt incompatibile cu Directiva (UE) 2019/944 şi cu Regulamentul (UE) 2019/943 privind piaţa internă de energie electrică, precum şi cu Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale.
Măsurile în cauză limitează libertatea producătorilor de energie electrică şi de gaze de a-şi stabili preţurile angro în România. Prin urmare, Comisia consideră că aceste măsuri restricţionează principiile fundamentale ale formării libere a preţurilor şi comerţului transfrontalier liber pe pieţele angro de energie electrică şi gaze.