Actualitate

Salariile de bază ale lucrătorilor din învăţământ cresc de la 1 iunie 2023. Impactul financiar, peste 2 miliarde de lei

bani ron lei taxe
Foto: iStock

Salariile de bază ale lucrătorilor din sistemul de învăţământ cresc de la 1 iunie 2023, această majorare reprezentând un avans din creşterile salariale de care ar urma ca aceştia să beneficieze de la data de 1 ianuarie 2024, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, publicată miercuri seara pe site-ul Ministerului Muncii.

Începând cu data de 1 iunie 2023 se majorează salariile de bază: a) personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.000 de lei brut pe fiecare funcţie; b) personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie„, se spune în document.

Majorările se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, iar impactul financiar asupra bugetului general consolidat pentru anul curent se ridică la 2,168 miliarde de lei.

De majorările salariale prevăzute în OUG beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior.

În contextul în care România are obligaţia să respecte jaloanele impuse prin PNRR şi având în vedere situaţia excepţională care impus adoptarea prezentei ordonanţă de urgenţă, în urma negocierilor desfăşurate între reprezentanţii Guvernului şi liderii federaţiilor sindicale care au declanşat greva generală la nivelul sistemului naţional de învăţământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învăţământ şi respectarea dreptului la educaţie pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federaţii sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024„, conform sursei citate.

De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua Lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an, 30% în al doilea an şi 30% în al treilea an.

Educaţia reprezintă o prioritate naţională reală la toate nivelurile, iar statul, mediul privat şi cetăţenii îşi asumă împreună responsabilităţi pentru susţinerea acesteia. În acest context, se urmăreşte performanţa şi calificarea tuturor celor implicaţi: elevi, personal didactic şi părinţi, construind un mediu caracterizat de respect reciproc, în care protejarea şi afirmarea demnităţii umane au prioritate. Personalul didactic reprezintă o categorie de actori educaţionali, cu rol strategic în asigurarea performanţei la nivelul sistemului de învăţământ. Pentru a excela într-o serie de roluri specifice procesului de învăţământ, personalul didactic trebuie să îşi adapteze în permanenţă activitatea la realităţile unei Românii moderne şi la nevoile elevilor. În acest context, majorarea salariilor personalului didactic/ didactic auxiliar şi personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior reprezintă o măsură care susţine
creşterea calităţii actului educaţional„, potrivit notei de fundamentare.

Ţinând cont de necesitatea atragerii şi menţinerii cadrelor didactice în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, în vederea garantării accesului la educaţia de calitate a tuturor copiilor, este necesară asigurarea şi menţinerea resursei umane calificate pentru implementarea programelor pentru zonele prioritare de educaţie, cu scopul reducerii decalajelor de acces, participare şi rezultate şcolare cu care se confruntă elevii aflaţi în risc de excluziune socială şi având în vedere faptul că în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult dreptul la educaţie al copiilor, cu impact semnificativ asupra gradului de cultură a acestora, se mai arată în document.

De asemenea atât personalul didactic, didactic auxiliar precum şi personalul nedidactic din sistemul de învăţământ de stat are nevoie de susţinere pentru tranziţia către grila nouă de salarizare impusă de legea salarizării unice. Având în vedere situaţia excepţională cauzată de greva generală ce afectează sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, situaţie care în lipsa adoptării unui cadru legal adecvat ar conduce la imposibilitatea încheierii anului şcolar 2022-2023 şi susţinerii evaluării naţionale şi examenului naţional de bacalaureat, cu afectarea dreptului la educaţie pentru trei milioane de elevi, pentru asigurarea continuităţii procesului de învăţământ şi a dreptului la educaţie, este necesară adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă„, se afirmă în notă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top