Analize

Analiză XTB. Cum au evoluat pe bursă acțiunile companiilor din domeniul militar

Pe fondul unui mediu global tot mai instabil, unii investitori își reorientează strategiile și alocă bugete în creștere în portofolii spre domeniul militar, arată într-o analiză financiară, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale.

 Februarie 2022 a marcat un punct de cotitură, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, dar evenimentele din Orientul Mijlociu și extinderea lor recentă s-au adăugat unui fond de preocupare sporită. Sectorul de apărare european a cunoscut și episoade de corecții abrupte, ca de exemplu marți, 9 aprilie, însă dinamica de la începutul anului a rămas puternic ascendentă.

 ETF-ul VanEck Defense a înregistrat un avans de 45,8% în ultimul an, până pe 16 aprilie, depășind net avansul de 4,1% al Eurostoxx 600. Alocarea deținerilor ETF-ului din domeniul apărării s-a îndreptat în primul rând spre Thales, Safran, Leidos Holdings, Booz Allen Hamilton, Palantir și Leonardo. Între acestea, o contribuție majoră la rezultatele bune ale fondului au avut titlurile Palantir, avans de 148,4% în ultimul an, Safran, salt de 49,8% și Booz Allen Hamilton cu 46,6%, menționează analistul XTB.

 Cu toate acestea, unul dintre cele mai vizibile nume din domeniul apărării este Rheinmetall (simbol RHM). De la începutul conflictului din Ucraina, creșterile sale de 462,6% l-au plasat pe locul trei în cadrul indicelui global MSCI World. Chiar și numai de la începutul anului, avansul este de 81,7%, în ciuda unei scăderi de 6,7% pe 9 aprilie care nu a fost încă recuperată în întregime. Corecțiile de atunci au depășit intra-day 10% pentru RHM, Saab și alte titluri, fiind insuflate de dorința de marcare a profitului și de un raport al Goldman Sachs (GS) despre multiplii de evaluare ridicați.

 Potrivit GS, titlurile europene au trecut de la o evaluare istorică bazată pe multipli cu 10% sub media Eurostoxx600, la 45% peste reperul oferit de acest indice. Raportul P/E (preț-per-venituri) anticipativ pe următoarele 12 luni pentru RHM a ajuns la 28,8 față de 26 pentru Apple.  Aceasta reprezintă o schimbare majoră față de anii anteriori și semnalează o nouă realitate de piață. În lumina creșterii continue a comenzilor guvernamentale, investitorii ar putea miza pe o creștere și mai accentuată a veniturilor contractorilor militari. RHM, care deține fabrici în mai multe țări de pe mai multe continente, a anunțat că va investi în România și, foarte recent, și în Lituania, pentru a construi noi fabrici de pulberi și muniție. Potrivit companiei, potențialul de vânzări al subsidiarei din România, unde deține 72,5% din acțiuni, ar fi de 300 de milioane Euro. Compania a primit o comandă de 2,7 miliarde Euro pentru vehicule militare de la guvernul german, potrivit unui anunț din martie. RHM se așteaptă la venituri de 10 miliarde Euro anul acesta, în creștere cu 39% față de anul trecut. Dacă va reuși să atingă marja de profit estimată în ultimul raport, de 14-15%, la capitalizarea actuală indicele P/E ar ajunge la 15-17, ajungând astfel la valori mult sub cele estimate anterior.

 Conglomeratul italian Leonardo, un jucător major în domeniul aeronautic, electronic și de apărare, își extinde orizonturile prin vizarea unei cooperări cu KNDS din Germania pentru o nouă generație de vehicule blindate. Acțiunile Leonardo au avansat cu 48,4% de la începutul anului și 92% în ultimul an, în special pe seama așteptărilor pentru comenzi noi și profitabilitate în creștere.

 Acțiunile SAAB din Suedia au crescut cu 46,8% anul acesta. Compania a început construcția unei noi fabrici în India și a semnat un contract de 12,9 miliarde Coroane Suedeze (1,1 miliarde Euro) cu Polonia. Mai mult,  perspectiva unor noi comenzi pentru avioanele Gripen, în adăugare la cele patru unități comandate de Ungaria în februarie, continuă să atragă atenția investitorilor spre potențialul de creștere al companiei.

 Un alt câștigător recent al apetitului pentru echipamente militare este Hensoldt AG (HAG), producător de senzori și sisteme de supraveghere, în avans de 55,3% anul acesta.

 Titlurile Safran (SAF) au avansat cu 27,7% anul acesta și 46,1% în ultimul an. Compania este diversificată, oferind de la echipamente de propulsie și componente pentru avioane civile și militare până la tehnologie pentru capturarea carbonului.

 Gigantul Thales (HO) are unele dificultăți de ordin logistic în onorarea comenzilor care au ajuns la un maxim istoric. Acțiunea a crescut cu 18,7% anul acesta, dar avansul din ultimul an e de doar 12%.

 Deși unele nume au fost spectaculoase, nu toate au fost câștigătoare. Companii precum MTU au rămas în urmă. Acțiunile MTU au avansat  cu 8,7% anul acesta, dar înregistrează o scădere de 9,6% în ultimul an.

 Este creșterea acțiunilor din domeniul apărării justificată de perspectivele de creștere a veniturilor și profitabilității, sau, ca în alte ocazii, investitorii au lăsat emoțiile să îi ducă prea departe?

 Potrivit unui calcul al Bloomberg, dacă țările NATO ar ajunge la nivelul de cheltuieli din timpul războiului rece, de până la 4%, ar fi nevoie de până la 10 mii de miliarde (trilioane) Dolari în următorul deceniu. Echilibrul fragil de la nivelul datoriei publice ar avea de suferit, mai ales în cazul unor state îndatorate precum Italia.  În ciuda riscurilor de supraîncălzire pe termen scurt, în orizontul îndepărtat menținerea tensiunilor pe scena internațională poate menține interesul pentru titlurile din domeniul militar, subliniază Claudiu Cazacu, XTB.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top