Actualitate

Banca Centrală a Rusiei reduce dobânda, în pofida majorării inflației

Banca Centrală a Rusiei a redus, vineri, dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 14%, în pofida majorării inflației, asociată cu atacurile dronelor ucrainene asupra marilor rafinării și asupra retailerului online Wildberries, transmite Reuters.

Decizia este surprinzătoare, majoritatea analiștilor intervievați de Reuters se așteptau ca Banca Rusiei să mențină rata dobânzii la 14,25%. Instituția și-a înrăutățit previziunile privind evoluția PIB-ului Rusiei între zero și 1% anul acesta, după ce anterior estima un avans între 0,5% – 1,5%. Estimările privind inflația în 2026 au fost revizuite în sus, între 6% și 7%, comparativ cu un nivel între 4,5% – 5,5%.

‘În trimestrul doi din 2026, economia a crescut într-un ritm moderat. Creșterea considerabilă a prețurilor și așteptările inflaționiste mai ridicate în lunile de vară sunt în principal asociate cu factori excepționali’, se arată în comunicatul Băncii Rusiei.

Atacurile dronelor ucrainene asupra marilor rafinării au perturbat aprovizionarea cu combustibili, ducând la cozi imense la benzinării și la prețuri mai ridicate, în timp ce loviturile contra retailerului online Wildberries au afectat consumul.

În iunie, indicele prețurilor de consum a urcat cu 0,9%, după un avans de 0,2% în mai, în timp ce rata anuală a inflației s-a situat la 6%, comparativ cu 5,3% luna precedentă. Prețul benzinei a crescut cu până la 16% de la începutul anului. Așteptările inflaționiste au urcat în iulie la cel mai ridicat nivel din martie 2022.

Cele mai recente știri

To Top