Tehnologie

Cognizant construiește viitorul prin inițiativa “Cognizant Future Talent in Tech Romania”

Cognizant România, unul dintre cele mai mari centre tehnologice din Europa de Est ale grupului american Cognizant (NASDAQ: CTSH), cu peste 2.500 de angajați în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Baia Mare, lansează Cognizant Future Talent in Tech Romania, o inițiativă prin care compania susține educația ca fundație pentru viitorul tinerilor din România. Programul reunește trei proiecte cu impact și nevoi diferite derulate de Asociația pentru Valori în Educație (“AVE”), Asociația Creștină Something New și Asociația Casa Bună, cu impact direct pentru peste 860 de beneficiari și indirect, pentru peste 4.000 de persoane din toată țara, precum și pentru comunitățile din jurul acestora.

Inițiativa pornește de la convingerea că într-o lume modelată de AI și de schimbări rapide, tinerii au nevoie de educație relevantă, de acces la resurse și de adulți pregătiți să îi ghideze.

De la potențial la șanse reale, educația ca infrastructură a viitorului

România trăiește un paradox real. Este recunoscută la nivel mondial pentru calitatea talentului în IT, fiind considerată un adevărat „Silicon Valley” al Europei de Est, dar în același timp există lacune mari de competențe digitale la nivelul populației generale. Doar puțin peste jumătate dintre tinerii români cu vârste între 16 și 24 de ani (53,3%) au cel puțin competențe digitale de bază, arată datele Eurostat pentru 2025, comparativ cu media Uniunii Europene de 74,6%, România ocupând penultimul loc în UE la acest capitol.

Între aceste două realități există un spațiu în care educația poate schimba traiectorii de viață. Un spațiu în care Cognizant România alege să intervină, prin trei proiecte care nu tratează educația ca pe o intervenție punctuală, ci ca pe o investiție pe termen lung în oameni, comunități și capacitatea României de a rămâne relevantă într-o economie tot mai digitală.

„Când susținem educația, nu investim doar într-un posibil viitor al industriei tech, ci în posibilitatea tinerilor de a avea opțiuni reale, într-o Românie în care tehnologia schimbă felul în care învățăm. Pentru noi, Cognizant Future Talent in Tech Romania este despre responsabilitate, încredere și despre modul în care echipa noastră, obișnuită să construiască soluții pentru viitor, poate contribui la comunitățile din care face parte. Pornim de la faptul că țara noastră are deja o reputație bună în industrie și are talent în domeniul tehnologic și alegem conștient să dezvoltăm și generația care îl duce mai departe, în noua eră a tehnologiei modelată de AI.

Cognizant are misiunea globală de a construi viitorul tehnologiei din poziția de AI Builder și alege să sprijine educația continuă tocmai pentru că înțelegem ca aceasta reprezintă fundația de care tinerii au nevoie pentru a-și construi propriul drum, în acord cu realitățile curente tot mai dinamice”, declară Mihai Constandiș, Country Manager & Head of Romania Studios.

Cognizant Future Talent in Tech Romania este o inițiativă pe termen lung. Pentru anul 2026, investiția se ridică la peste 500.000 USD, sprijin acordat atât prin facilitatea fiscală a statului care permite direcționarea a 20% din impozitul pe profit către ONG-uri, precum și prin contribuția directă a specialiștilor Cognizant la dezvoltarea aplicației Polaris în cadrul proiectului AVE.

Cele trei proiecte acopera etape complementare:

Recuperare educațională, încredere și incluziune prin ONG Casa Bună

Proiectul Casa Bună răspunde uneia dintre cele mai urgente nevoi educaționale: recuperarea lacunelor de învățare  înainte ca acestea să devină bariere definitive. Prin 13 tabere educaționale remediale organizate în vacanțele școlare din 2026 și 2027, 100 de copii cu vârste între 5 și 14 ani, din comunități vulnerabile din Ferentari, Jilava și județul Argeș, vor beneficia de sesiuni intensive de literație și matematică cu suport psihoemoțional și rutine sănătoase de viață. Programul formează, în paralel, o echipă de minimum 20 de studenți și voluntari instruiți în educație remedială, care pot continua să sprijine copiii și după încheierea taberelor.

Educație modernă acolo unde infrastructura lipsește prin ONG Something New

Prin EDUBus, un laborator mobil echipat cu laptopuri, kituri de robotică și seturi de realitate virtuală, proiectul duce educația modernă în șapte sate din județele Cluj și Sălaj. Programul combină sesiuni STEM, ateliere de gândire critică, tabere educaționale și sesiuni de parenting digital, pentru o comunitate de 500 de copii, 150 de mame și 36 de profesori care altfel nu ar fi avut acces la aceste resurse.

Polaris – tehnologie pentru leadershipul școlii viitorului prin ONG Asociația pentru Valori în Educatie

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) relansează Academia de Management și Leadership Școlar (ALMS), acceleratorul de leadership dedicat directorilor, care combină învățarea experiențială, abordări din mediul startup și mentoratul profesioniștilor din mediul corporate și antreprenorial pentru a-i ajuta să își crească impactul în școală.

Polaris este platforma digitală care extinde experiența ALMS, susținând un parcurs continuu, personalizat și măsurabil de dezvoltare a leadershipului. Integrată în parcursul de învățare al directorului, Polaris folosește inteligența artificială pentru a sprijini reflecția și orientarea, ajutându-l să își vadă mai clar progresul și sugerându-i direcții relevante de dezvoltare.

Platforma este dezvoltată cu susținerea financiară a Cognizant și contribuția directă a unei echipe de ingineri și profesioniști Cognizant România, pe principii de AI explicabil și responsabil.

Cele mai recente știri

To Top