Actualitate

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,41% în ianuarie 2024

Foto: iStock

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

„Indicele preţurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%. Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna ianuarie 2023 a fost 7,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2023 – ianuarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2022 – ianuarie 2023) a fost 9,8%”, spune INS într-un comunicat.

Banca Naţională a României a anunţat la începutul anului că rata anuală a inflaţiei se va mări în prima lună a anului curent şi îşi va relua apoi descreşterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023.

„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei se va mări în prima lună a anului curent şi îşi va relua apoi descreşterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023. Creşterea va fi antrenată de majorarea şi introducerea în luna ianuarie a unor taxe şi impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, în timp ce scăderea ulterioară a ratei inflaţiei va avea, pe mai departe, ca resorturi majore factori pe partea ofertei – prioritar efecte de bază dezinflaţioniste şi corecţii descendente ale cotaţiilor materiilor prime agroalimentare şi ale cotaţiei ţiţeiului -, precum şi dinamica în descreştere a preţurilor importurilor”, potrivit comunicatului BNR privind decizia de politică monetară din 12 ianuarie.

De asemenea, prognoza actualizată a Băncii Naţionale a României reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite indirecte, şi a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 şi cu proiecţia precedentă.

„În şedinţa de astăzi (marţi, 13 februarie – n. r.), Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2024, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent – sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite indirecte – şi a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 şi cu proiecţia precedentă. Astfel, după ce urcă probabil în ianuarie la un nivel vizibil inferior celui previzionat anterior, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să coboare în decembrie 2024 în apropierea valorii prognozate şi să atingă limita de sus a intervalului ţintei la finele anului viitor. Descreşterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor mărfurilor, cărora li se alătură influenţele aşteptate să vină din decelerarea creşterii preţurilor importurilor şi din descreşterea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, precum şi din continuarea restrângerii excedentului de cerere agregată, însă mult mai lentă decât în proiecţia precedentă”, arată BNR.

Cele mai recente știri

To Top