Actualitate

Fondul Proprietatea anunță o pierdere de aproape un miliard de lei

aplicatii mobile

Fondul Proprietatea a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o pierdere netă de 968,9 milioane de lei, comparativ cu un profit net de 3,510 miliarde lei obţinut în aceeaşi perioadă din 2022, conform unui comunicat de presă.

„Pierderea a fost determinată în principal de diferenţa de valoare în ceea ce priveşte Hidroelectrica SA, deoarece preţul de ofertă publică iniţială a fost mai mic comparativ cu evaluarea înregistrată pentru 31 decembrie 2022 (1,87 miliarde lei pierdere de valoare justă)”, se menţionează în comunicat.

În al treilea trimestru al anului 2023, administratorul Fondului a reuşit să listeze cu succes participaţia sa în Hidroelectrica, acesta fiind cel mai mare IPO realizat vreodată pe Bursa de Valori Bucureşti. De asemenea, a distribuit prompt acţionarilor Fondului un dividend semnificativ din veniturile obţinute în urma acestei tranzacţii de referinţă.

În al treilea trimestru al anului 2023, VAN (valoarea activului net) pe acţiune a avut o scădere totală de 73,32% faţă de finalul celui de-al doilea trimestru, în special din cauza aprobării dividendului special brut de 1,7225 lei pe acţiune şi a plăţii ulterioare către acţionari. Majoritatea costurilor legate de IPO-ul Hidroelectrica au fost contabilizate şi plătite tot în trimestrul al treilea, subliniază sursa citată.

În ceea ce priveşte obiectivele de performanţă, la 30 septembrie 2023 VAN ajustată pe acţiune a fost cu 3,45% mai mică decât VAN pe acţiune la 31 decembrie 2022, de 2,5701 lei. Scăderea netă a participaţiilor a fost în principal determinată de vânzarea integrală a deţinerii în Hidroelectrica SA (9,28 miliarde Lei), precum şi de reclasificarea companiilor din grupul Enel ca active imobilizate deţinute pentru vânzare (588,8 milioane Lei).

La finele lunii septembrie 2023, Fondul Proprietatea avea active totale de 5,347 miliarde lei şi datorii de 981,4 milioane lei, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti

Franklin Resources, Inc. este o organizaţie globală de management al investiţiilor, cu filiale care operează în cadrul Franklin Templeton şi deservesc clienţi din peste 165 de ţări. Misiunea Franklin Templeton este de a-si ajuta clienţii să obţină rezultate mai bune prin expertiză în administrarea investiţiilor, managementul averii şi soluţii tehnologice. Prin intermediul managerilor săi de investiţii specializaţi, compania are experienţă extinsă în acţiuni, venituri fixe, soluţii multi-active şi alternative. Cu birouri în peste 30 de ţări şi aproximativ 1.300 de profesionişti în investiţii, compania din California are peste 70 de ani de experienţă în investiţii şi 1,561 trilioane de dolari în active administrate la 31 octombrie 2021.

Începând cu 1 aprilie 2016, în vederea conformării cu Directiva UE 2011/611 privind managerii fondurilor de investiţii alternative, Fondul este administrat de Franklin Templeton International Services, o societate cu răspundere limitată care se califică drept administrator de fond de investiţii alternativ.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top