Energie

Profitul Transelectrica a scăzut cu 51% în primele 9 luni din 2023

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 207 milioane lei, cu 51% mai mic comparativ cu cel obţinut în perioada similară din 2022, conform datelor financiare transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti.

„Rezultatul net la sfârşitul celor 9 luni din 2023, în valoare de 207 milioane lei, a înregistrat o diminuare cu 212 milioane lei faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, din cauza în principal a faptului că în anul curent valorile înregistrate ca venituri din capitalizarea CPT (consum propriu tehnologic n.r) au fost sub nivelul celor din perioada similară a anului precedent (2,7 milioane la 9L 2023 vs 279,2 milioane la 9L 2022). Acest venit special a fost constituit pentru partea din costul total CPT care nu a fost acoperită de tariful de transport. Precizăm că acest venit este de natură nemonetară, încasarea acestuia urmând a fi realizată de companie în mod eşalonat prin tariful de transport în următorii cinci ani (2023-2027) în conformitate cu prevederile legislative incidente”, se menţionează în raportul transmis BVB.

Veniturile totale operaţionale ale Transelectrica au înregistrat o scădere în procent de 32% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 3,308 miliarde lei, de la 4,884 miliarde lei la finele lunii septembrie 2022, în contextul diminuării semnificative a veniturilor din activităţile zero-profit (piaţa de echilibrare, servicii de sistem tehnologice) şi producţia de imobilizări necorporale-CPT suplimentar, concomitent cu scăderea de 2,1 TWh a cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor (37,44 TWh în primele 9 luni din 2023 faţă de 39,50 TWh în aceeaşi perioadă din 2022).

Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizare) au scăzut cu 30% în perioada ianuarie-septembrie 2023, la 3,078 miliarde lei, de la 4,388 miliarde lei la 9 luni 2022.

Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN) s-a înregistrat o diminuare de 14% a veniturilor, la 1,504 miliarde lei în primele 9 luni din 2023, scădere cauzată în principal de reducerea veniturilor din capitalizarea CPT şi a veniturilor din alocarea capacităţii de interconexiune. Scăderea veniturilor din interconexiune, de 255 milioane lei, a fost generată în principal de nivelul de utilizare în perioada analizată a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică. Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT) au fost în sumă de 377 milioane lei, mai mici cu 41% (minus 259 milioane lei) comparativ cu ianuarie-septembrie 2022. Transelectrica a achiziţionat energie electrică pentru acoperirea a circa 75% din cantitatea aferentă prognozei de CPT validate prin mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), la un preţ de achiziţie reglementat.

În intervalul ianuarie-septembrie 2023, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi lunare cu valori cuprinse între 2,77% în luna august, respectiv 11,61% în luna ianuarie. Astfel, primele nouă luni ale anului 2023 s-au încheiat cu o scădere a consumului de 7%, în timp ce producţia a înregistrat o creştere de 3%.

Faţă de primele nouă luni din 2022, s-a înregistrat în general o creştere a gradului de utilizare a capacităţii alocate la export, a schimburilor comerciale la export (+68%), cât şi a energiei tranzitate, pe fondul unei hidraulicităţi mai ridicate comparativ cu anul trecut şi în condiţiile unui consum intern de energie electrică mai mic comparativ cu perioada similară din 2022.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top