Energie

Transgaz atenţionează în legătură cu existenţa unor atacuri de tip phishing asupra companiei

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz atrage atenţia cu privire la existenţa unor atacuri de tip phishing asupra companiei.

Conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, site-urile web implicate în aceste acţiuni utilizează fără permisiune imaginea Transgaz, a reprezentanţilor săi sau a unor persoane publice şi creează simulări ale paginii oficiale a companiei.

„Aceste încercări de fraudă se bazează pe promisiuni exagerate de câştiguri rezultate din tranzacţionarea acţiunilor companiei pe diverse platforme”, se menţionează în comunicat.

Pentru a evita astfel de tentative de fraudă, SNTGN Transgaz SA recomandă, înaintea luării unei decizii de investiţii, consultarea surselor oficiale de informare, respectiv website-ul
companiei www.transgaz.ro precum şi website-ul Bursei de Valori Bucureşti www.bvb.ro.

SNTGN Transgaz SA precizează faptul că reprezentanţii societăţii nu încurajează prin declaraţii publice utilizarea vreunei platforme de tranzacţionare sau dezvăluirea datelor personale (numărul contului bancar, datele din actul de identitate).

Cu o zi înainte şi Hidroelectrica a atras atenţia publicului cu privire la existenţa unor potenţiale tentative de fraudare a micilor investitori în mediul online, aceste încercări de fraudă bazându-se pe promisiuni exagerate de câştiguri rezultate din tranzacţionarea acţiunilor companiei pe diverse platforme.

„Aceste site-uri conţin informaţii false de susţinere şi certificare atribuite în mod incorect Hidroelectrica sau autorităţilor. De asemenea, site-urile web implicate în aceste acţiuni utilizează fără permisiune imaginea Hidroelectrica, a reprezentanţilor săi sau a unor persoane publice, şi creează simulări ale paginii oficiale a companiei”, se menţiona într-un comunicat al companiei transmis joi.

Cele mai recente știri

To Top